Standardele contabile din UE explicate: Directive, GAAP local și ce se aplică în cazul tău
Ce cere în mod efectiv Directiva contabilă, unde este IFRS obligatoriu, prin ce diferă GAAP-ul național de la o țară la alta și un tabel de decizie pentru a stabili setul de reguli aplicabil companiei tale.
Nu există un singur set de standarde contabile la nivelul Uniunii Europene. Ceea ce avem este un sistem stratificat: o directivă europeană care stabilește regulile minime pentru conturile anuale, un regulament care impune IFRS ca fiind obligatoriu pentru situațiile financiare consolidate ale companiilor listate și 27 de cadre naționale care completează tot ceea ce directiva lasă la latitudinea statelor membre. O companie din UE își întocmește situațiile financiare statutare în conformitate cu normele naționale ale țării în care este înregistrată, iar aceste norme naționale reprezintă forma pe care directiva o îmbracă la nivel local.
Acest articol explică fiecare strat în parte, prezintă plafoanele de mărime care determină nivelul de detaliu al prezentărilor de informații și se încheie cu un tabel pentru a stabili ce cadru i se aplică companiei tale.
Primul strat: Directiva contabilă
Directiva 2013/34/UE, denumită de obicei Directiva contabilă, reprezintă setul de reguli la nivelul UE pentru situațiile financiare anuale ale societăților cu răspundere limitată. Aceasta a înlocuit a patra și a șaptea directivă privind dreptul societăților comerciale în 2013. O directivă nu se aplică direct companiilor; fiecare stat membru o transpune în legislația națională, iar legea națională este cea pe care compania trebuie să o respecte.
Directiva stabilește un număr restrâns de aspecte obligatorii pentru toți:
- Principii generale: prudența, continuitatea activității (going concern), contabilitatea de angajamente (accrual accounting), consistența și prevalența economicului asupra juridicului (substance over form - aceasta din urmă fiind opțională pentru statele membre).
- Structura situațiilor financiare: posibilitatea de a alege între diferite modele de bilanț (Anexele III și IV) și de cont de profit și pierdere (Anexele V și VI). Fiecare stat membru alege variantele pe care companiile de pe teritoriul său au voie să le folosească.
- Notele explicative: un set de bază obligatoriu, completat cu cerințe suplimentare pe măsură ce compania crește.
- Un raport al administratorilor (management report) pentru companiile mijlocii și mari.
- Audit: obligatoriu pentru companiile mijlocii și mari, precum și pentru entitățile de interes public. Statele membre pot scuti companiile mici, iar majoritatea o fac.
- Publicare: situațiile financiare aprobate trebuie depuse la registrul comerțului național în termen de 12 luni de la data bilanțului.
Tot restul este lăsat la latitudinea legislației naționale, motivul pentru care două companii de aceeași mărime din state membre diferite pot genera situații financiare cu aspecte destul de diferite.
Categoriile de mărime și pragurile din 2024
Directiva clasifică întreprinderile în patru categorii pe baza a trei criterii: totalul bilanțului, cifra de afaceri netă și numărul mediu de salariați din cursul exercițiului financiar. O companie se încadrează într-o anumită categorie atunci când nu depășește cel puțin două dintre cele trei limite la data bilanțului. Ea trece în altă categorie doar după ce a depășit sau a coborât sub limite timp de doi ani consecutivi.
Directiva delegată (UE) 2023/2775 a majorat limitele monetare cu aproximativ un sfert pentru a corecta efectele inflației. Statele membre au trebuit să aplice noile limite pentru exercițiile financiare care au început la sau după 1 ianuarie 2024, având opțiunea de a le aplica cu un an mai devreme.
| Categorie | Total bilanț | Cifră de afaceri netă | Număr mediu de salariați |
|---|---|---|---|
| Micro | ≤ 450.000 € | ≤ 900.000 € | ≤ 10 |
| Mică | ≤ 5.000.000 € | ≤ 10.000.000 € | ≤ 50 |
| Mijlocie | ≤ 25.000.000 € | ≤ 50.000.000 € | ≤ 250 |
| Mare | peste oricare două limite pentru companiile mijlocii |
Statele membre pot majora limitele monetare pentru companiile mici cu până la 50 la sută, astfel încât categoria microîntreprinderilor și a companiilor mici se poate extinde până la un total al bilanțului de 7,5 milioane de euro și o cifră de afaceri de 15 milioane de euro în unele țări. Verifică transpunerea națională și nu textul directivei atunci când o companie se află aproape de un plafon.
Ce trebuie să întocmească fiecare categorie
| Obligație | Micro | Mică | Mijlocie | Mare |
|---|---|---|---|---|
| Bilanț și Cont de profit și pierdere | Da, sunt permise formate prescurtate | Da, sunt permise formate prescurtate | Complete | Complete |
| Note explicative | Pot fi scutite de la majoritatea notelor | Set restrâns | Set complet | Set complet plus elemente suplimentare de informare |
| Raportul administratorilor | Pot fi scutite | Pot fi scutite | Obligatoriu | Obligatoriu |
| Audit statutar | Scutit în majoritatea statelor membre | Scutit în majoritatea statelor membre | Obligatoriu | Obligatoriu |
| Publicare | Doar bilanțul, în unele state membre | Bilanțul și notele; contul de profit și pierdere poate fi omis | Set complet | Set complet |
| Situația fluxurilor de numerar | Neobligatorie prin directivă | Neobligatorie prin directivă | Opțiune națională | Opțiune națională |
Directiva nu impune nimănui întocmirea unei situații a fluxurilor de numerar (cash flow statement). Unele state membre o cer de la companiile mijlocii și mari, iar IFRS o solicită întotdeauna, acesta fiind și motivul pentru care un același grup poate avea o situație a fluxurilor de numerar în conturile consolidate și niciuna în conturile statutare ale unei filiale.
Al doilea strat: IFRS pentru grupurile listate
Regulamentul (CE) 1606/2002, cunoscut drept Regulamentul IAS, impune ca fiecare companie ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE să își întocmească situațiile financiare consolidate în conformitate cu IFRS astfel cum au fost adoptate de către Uniunea Europeană. Această cerință se aplică începând cu exercițiile financiare deschise din 2005 încoace. Deoarece vorbim despre un regulament și nu despre o directivă, acesta se aplică în mod direct, fără a fi nevoie de o transpunere națională.
Există două aspecte care sunt adesea înțelese greșit:
- Regulamentul acoperă exclusiv conturile consolidate. Situațiile financiare anuale proprii ale unei societăți mamă listate, precum și conturile anuale ale fiecărei filiale, respectă reglementările GAAP naționale, cu excepția cazului în care statul membru și-a exercitat opțiunea de a extinde aplicarea IFRS și asupra acestora.
- Sintagma „IFRS astfel cum au fost adoptate de UE” nu este identică cu setul IFRS emis de IASB. Fiecare standard trece printr-un proces de omologare la nivelul UE, existând în trecut decalaje temporale și excepții (carve-outs). În practică, diferențele afectează un număr foarte restrâns de companii, însă referința legală rămâne versiunea aprobată la nivelul UE.
Statele membre pot permite sau impune utilizarea IFRS pentru companiile nelistate și pentru conturile anuale individuale. Câteva o permit, însă puține o impun. O companie nelistată care aplică IFRS în mod voluntar face de obicei acest lucru deoarece o societate mamă sau un investitor îi cere raportarea în acest format.
Al treilea strat: GAAP național
Cadrul național reprezintă mediul unde se regăsesc regulile contabile efective pentru marea majoritate a companiilor din UE. Câteva exemple, câte o propoziție pentru fiecare:
- Germania respectă cea de-a treia carte din Codul comercial german (Handelsgesetzbuch - HGB), bilanțul fiscal fiind derivat din cel comercial, însoțit de o taxonomie XBRL (E-Bilanz) pentru transmiterea către autoritățile fiscale.
- Franța aplică Planul contabil general (Plan Comptable Général - PCG), care impune un plan de conturi național obligatoriu și alimentează pachetul standardizat de declarații fiscale (liasse fiscale).
- Lituania utilizează Standardele de contabilitate a afacerilor (Verslo apskaitos standartai - VAS), având un plan de conturi național recomandat pe care majoritatea companiilor îl adoptă ca atare.
- Suedia folosește cadrele emise de Comitetul de contabilitate (Bokföringsnämnden): K2, un set simplificat de reguli destinat companiilor mai mici, și K3, setul principal bazat pe principii, alături de K4 pentru grupurile care aplică IFRS.
- Țările de Jos combină Cartea a 2-a Titlul 9 din Codul Civil cu ghidurile Consiliului pentru Contabilitate din Olanda (Raad voor de Jaarverslaggeving), permițând companiilor mici să utilizeze regulile de evaluare fiscală în conturile lor statutare.
Modelul se repetă în celelalte state membre: o lege națională care transpune directiva, un organism de reglementare care emite ghiduri detaliate și, în multe țări, un plan de conturi obligatoriu sau recomandat. Planul de conturi este elementul cel mai important pentru dezvoltatorii de software, deoarece determină modul în care este codificată fiecare tranzacție și cum sunt construite rândurile din situațiile financiare pe baza soldurilor conturilor.
Ce cadru se aplică în cazul tău
| Situația în care te afli | Conturile anuale pentru fiecare companie | Situații financiare consolidate |
|---|---|---|
| Companie unică, nelistată | GAAP național din țara de înregistrare | Nu sunt necesare |
| Grup de companii nelistate, grup de dimensiuni mici | GAAP național pentru fiecare companie | Scutite de la consolidare în majoritatea statelor membre (scutirea pentru grupurile mici) |
| Grup de companii nelistate, grup de dimensiuni mijlocii sau mari | GAAP național pentru fiecare companie | Consolidare în baza GAAP național; IFRS este permis în multe state membre |
| Grup cu o societate mamă listată pe o piață reglementată din UE | GAAP național pentru fiecare companie, cu excepția cazului în care statul membru extinde IFRS | IFRS adoptat de UE, obligatoriu |
| Filială în UE a unei societăți mamă din afara UE | GAAP național din țara filialei | Depinde dacă subgrupul din UE este la rândul său scutit; scutirea presupune de obicei ca situațiile consolidate ale societății mamă de nivel superior să fie echivalente și depuse local |
Un grup mic este definit pe baza acelorași trei criterii aplicate unei companii mici, analizate la nivelul grupului pe o bază consolidată sau agregată. Grupurile care depășesc ușor limitele pentru companiile mici sunt adesea surprinse să constate că au obligația de a întocmi conturi consolidate pentru prima dată.
Ce se schimbă atunci când devii un grup
Consolidarea aduce o complexitate suplimentară pe care contabilitatea unei singure companii nu o presupune niciodată: combinarea bilanțurilor și a conturilor de profit și pierdere ale membrilor grupului, eliminarea creanțelor, datoriilor, vânzărilor și achizițiilor intra-grup, conversia financiară a membrilor ale căror registre sunt ținute în altă monedă, precum și raportarea cotei de capital propriu care revine acționarilor externi sub forma intereselor care nu controlează (non-controlling interest).
Directiva stabilește regulile pentru conturile consolidate în Capitolul 6. IFRS 10 și IAS 21 le reglementează pentru grupurile care aplică IFRS. Ambele prevăd aceleași etape mecanice, motiv pentru care un motor de consolidare poate deservi oricare dintre cadre, atât timp cât entitatea raportoare ia deciziile profesionale necesare.
Funcționalitatea de consolidare a grupurilor oferită de Nordlet acționează la acest nivel: proprietarul grupului adaugă companiile membre specificând o cotă de deținere și o metodă (globală, cu interese minoritare, proporțională sau prin punerea în echivalență), membrii dintr-o altă monedă sunt convertiți la cursul de la închidere, soldurile intra-grup sunt marcate pentru verificare, iar eliminările stabilite sunt înregistrate ca ajustări echilibrate. Rezultatul este un bilanț consolidat, un cont de profit și pierdere consolidat și o balanță de verificare consolidată. Fluxul de numerar al grupului și situația modificărilor capitalului propriu, eliminarea automată și conversia monetară la cursuri multiple nu sunt generate în mod automat, aspect menționat în ghidul dedicat.
Unde se depun situațiile financiare
Fiecare stat membru dispune de un registru al comerțului care primește conturile anuale aprobate: Handelsregister și Bundesanzeiger în Germania, Registre du commerce în Franța, Erhvervsstyrelsen în Danemarca, Bolagsverket în Suedia, Registrų centras în Lituania și așa mai departe. Unele acceptă un fișier structurat (formatul inline XBRL fiind tot mai răspândit), altele acceptă un fișier PDF, iar unele permit introducerea cifrelor exclusiv prin intermediul propriilor formulare web.
Pagina Nordlet dedicată depunerii situațiilor financiare în funcție de țară indică, pentru fiecare dintre cele 30 de țări acoperite, dacă Nordlet transmite conturile anuale în mod direct, generează un fișier pregătit pentru încărcare sau afișează cifrele pentru ca tu să le introduci manual. Răspunsul diferă în funcție de țară deoarece registrele diferă: raportul anual danez este transmis ca inline XBRL, cel suedez este generat ca inline XBRL pentru a fi încărcat pe portalul Bolagsverket, în timp ce situațiile din Lituania se introduc manual deoarece registrul nu publică niciun format de fișier standardizat.
Cum gestionează Nordlet aceste straturi
Nordlet este conceput astfel încât un singur set de registre contabile să poată satisface cerințele stratului național în oricare dintre cele 30 de țări acoperite.
- Un singur plan de conturi, multiple structuri de raportare. Fiecare companie pornește de la același șablon de plan de conturi, bazat pe planul recomandat în Lituania. Soldurile conturilor sunt apoi mapate pe rândurile de raport din structura statutară a țării respective din meniul Account → Statement rows, astfel încât bilanțul și contul de profit și pierdere să fie generate în formatul cerut de registrul local.
- Categoria de mărime determinată din registre. Modulul de rapoarte include un endpoint pentru categoria de mărime care clasifică automat compania în micro, mică, mijlocie sau mare pe baza propriilor cifre, stabilind astfel structura situațiilor financiare și notele explicative obligatorii.
- Situațiile financiare ca raport. Bilanțul și contul de profit și pierdere sunt produse de raportul de situații financiare, iar declarațiile anuale pentru fiecare țară sunt generate pe baza acestora. Detaliile privind depunerile automate sunt disponibile pe pagina de asistență pentru depunere.
- Recunoașterea veniturilor conform standardelor 606/15. Veniturile în avans, graficele bazate pe tranșe și termene-milestone, datoriile din returnări și modificările contractuale sunt gestionate la nivelul fiecărei linii de factură de către motorul de recunoaștere a veniturilor. Software-ul asigură logica tehnică; alegerea metodei adecvate pentru fiecare contract rămâne însă la latitudinea entității raportoare.
Limita de responsabilitate este exact cea trasată de directivă. Software-ul poate genera situațiile financiare, poate mapa rândurile și poate depune pachetul de documente. Decizia dacă o companie este sau nu o entitate mică sau mijlocie în baza unei opțiuni naționale, dacă un contract de leasing este un leasing financiar conform GAAP local sau dacă un grup se califică pentru scutirea subgrupului reprezintă o analiză profesională pe care compania și contabilul său trebuie să o facă.
FAQ
Există un set unic de reguli numit EU GAAP?
Nu. Directiva contabilă stabilește reguli minime pe care fiecare stat membru le transpune în propria legislație, iar companiile respectă acea lege națională. Standardele IFRS sunt obligatorii doar pentru situațiile financiare consolidate ale companiilor listate pe o piață reglementată din UE.
Au nevoie companiile mici din UE de audit financiar?
Directiva impune un audit pentru companiile mijlocii și mari, precum și pentru entitățile de interes public. Aceasta permite statelor membre să scutească companiile mici, iar majoritatea o fac, deși unele stabilesc praguri naționale mai reduse. Verifică reglementarea națională a țării de înregistrare.
Care sunt pragurile actuale de mărime pentru companiile din UE?
În urma Directivei delegate 2023/2775, o microîntreprindere se încadrează dacă nu depășește două dintre limitele: total bilanț 450.000 €, cifră de afaceri 900.000 €, 10 salariați. Companiile mici: 5 milioane €, 10 milioane €, 50 de salariați. Companiile mijlocii: 25 milioane €, 50 milioane €, 250 de salariați. Statele membre pot majora limitele monetare pentru companiile mici cu până la 50 la sută.
Poate o companie nelistată să folosească IFRS pentru conturile sale statutare?
Doar dacă statul membru permite acest lucru. Câteva țări o fac, fie pentru conturile anuale, fie pentru cele consolidate, fie pentru ambele. Acolo unde este permis, compania trebuie să îndeplinească de obicei și cerințele naționale de depunere și raportare fiscală bazate pe GAAP-ul național, astfel încât trecerea la IFRS nu este niciodată lipsită de muncă suplimentară.
Trebuie un grup de companii mici să realizeze o consolidare?
De regulă, nu. Directiva scutește grupurile mici de la întocmirea conturilor consolidate, iar majoritatea statelor membre au adoptat această scutire. Un grup situat imediat deasupra limitelor pentru companiile mici are însă obligația de a se consolida, fie în baza GAAP-ului național, fie, dacă statul membru o permite, în baza IFRS.