Ce este impozitul la sursă? Când se aplică în UE
Taxa reținută la sursă pentru plățile transfrontaliere, tipurile de plăți vizate, modul în care convențiile și directivele UE o reduc, precum și înregistrările contabile de ambele părți.
Impozitul la sursă (withholding tax) este o taxă dedusă de către plătitor dintr-o plată și virată direct către autoritatea fiscală, în loc să fie achitată ulterior de către beneficiar. Beneficiarul primește suma netă și un certificat care atestă că restul sumei a mers către stat.
Acesta există dintr-un motiv practic: o țară dorește să impoziteze veniturile generate pe teritoriul său, însă beneficiarul se află în străinătate și în afara razei sale de executare silită. Obligarea plătitorului local să rețină taxa rezolvă problema colectării - banii nu părăsesc niciodată jurisdicția fără a fi impozitați.
Unde se aplică
Impozitul la sursă se aplică de obicei veniturilor transfrontaliere passive, mai degrabă decât veniturilor din activități comerciale:
- Dividende plătite acționarilor străini
- Dobânzi aferente împrumuturilor acordate creditorilor nerezidenți
- Regrede / redevențe (royalties) - licențe, brevete, mărci comerciale și, uneori, software
- Anumite comisioane pentru servicii - onorarii pentru management, servicii tehnice și de consultanță în unele țări
- Plăți către entități din jurisdicții aflate pe liste negre (blacklisted jurisdictions), adesea la cote penalizatoare
Activitatea comercială normală declanșează rar această obligație: cumpărarea de bunuri de la un furnizor străin nu o face. Vânzarea de licențe software în unele țări o face. Distincția dintre un serviciu și o redevență reprezintă domeniul în care apar cele mai multe dispute și este una extrem de dificilă - un abonament SaaS poate fi considerat un serviciu în viziunea unei țări și o redevență în a alteia.
Impozitul la sursă intern există și el și este adesea trecut cu vederea deoarece nu este numit astfel: reținerea la sursă a impozitului pe venit de către angajator pentru salarii reprezintă exact același mecanism, la fel și reținerea asupra dividendelor plătite persoanelor fizice rezidente.
Cele trei niveluri de reguli
Cota care se aplică efectiv este rezultatul unui cumul de reglementări:
1. Legislația națională. Fiecare stat își stabilește propria cotă internă - în mod obișnuit 10-20% pentru dividende, dobânzi și redevențe, și mai mare pentru jurisdicțiile de pe lista neagră.
2. Convențiile de evaziune fiscală (double tax treaties). Convențiile bilaterale reduc cota internă, adesea substanțial și uneori până la zero. Beneficiile convențiilor nu sunt automate: ele necesită în mod normal un certificat de rezidență fiscală din partea beneficiarului, datat corespunzător, și adesea o cerere formală. Fără certificat se aplică cota internă, motiv pentru care certificatului de rezidență este cel mai important document în acest domeniu.
3. Directivele UE. În cadrul UE, două directive pot elimina complet impozitul la sursă între societățile asociate:
- Directiva privind societțile mamă și filiale (Parent-Subsidiary Directive) elimină impozitul la sursă pentru dividendele plătite de o filială unei societăți mamă eligibile dintr-un alt stat membru, sub rezerva unor praguri de deținere și a unor perioade minime.
- Directiva privind dobânzile și redevențele (Interest and Royalties Directive) elimină impozitul la sursă pentru plățile de dobânzi și redevențe între societăți asociate din state membre diferite.
Ambele conțin condiții anti-abuz și impun ca beneficiarul să fie beneficiarul efectiv (beneficial owner) - direcționarea unei plăți printr-o companie intermediară (conduit company) pentru a obține o cotă mai favorabilă este exact ceea ce norma generală anti-abuz este concepută să combată.
Poziția Lituaniei merită menționată: aceasta nu aplică niciun impozit la sursă pentru dividendele, dobânzile sau redevențele plătite companiilor din statele SEE sau din țările cu care are încheiate convenții de evaziune fiscală în cele mai multe cazuri standard, ceea ce o face o jurisdicție relativ simplă din perspectiva plătitorului, însă o companie lituaniană care primește venituri din străinătate trebuie să respecte în continuare orice reținere practicată de țara Sursă.
Înregistrările contabile
O companie lituaniană plătește o redevență de 10.000 € unui titular de licență dintr-o țară în care o convenție stabilește un impozit la sursă de 5%:
| Cont | Debit | Credit |
|---|---|---|
| 6209 Cheltuieli cu redevențele | 10.000 | |
| 4430 Furnizori (net către furnizor) | 9.500 | |
| 4499 Impozit la sursă de plată | 500 |
Suma integrală de 10.000 € reprezintă cheltuiala dumneavoastră - impozitul la sursă nu reduce costul serviciului. Plătiți 9.500 € furnizorului și 500 € autorității fiscale și emiteți furnizorului un certificat de reținere.
De partea beneficiarului, creditul este locul unde valoarea este recuperată sau pierdută:
| Cont | Debit | Credit |
|---|---|---|
| 2710 Conturi la bănci | 9.500 | |
| 2435 Impozit la sursă de recuperat / credit fiscal | 500 | |
| 5001 Venituri din activitatea de bază | 10.000 |
Venitul este suma brută de 10.000 €. Faptul că suma de 500 € devine un credit fiscal împotriva impozitului pe profit sau un cost nerecuperabil depinde de normele țării dumneavoastră și de convenție, iar impozitul la sursă în exces care depășește cota din convenție nu este, în general, deductibil sub formă de credit, ci poate fi doar recuperat de la statul sursă printr-o procedură de rambursare adesea suficient de lentă încât companiile să o treacă în tăcere pe pierderi. Acesta este costul real al lipsei unui certificat de rezidență.
Clauzele de majorare a bazei de la brut la net (gross-up clauses) inversează povara: un contract care stipulează că beneficiarul trebuie să primească 10.000 € net înseamnă că plătiți taxa în plus, iar costul dumneavoastră devine 10.526 € la o cotă de 5%. Citiți contractul înainte de a face calculele.
Lista de verificare practică
- Determinați tipul plății. Serviciu, redevență, dobândă sau dividend - clasificarea decide totul.
- Verificați cota internă a țării sursă.
- Verificați existența unei convenții și dacă o directivă a UE o elimină.
- Obțineți certificatul de rezidență înainte de plată. Solicitările retroactive reprezintă rambursări, iar rambursările durează ani de zile.
- Rețineți, virați și raportați conform calendarului țării sursă.
- Emiteți certificatul către beneficiar - fără acesta, el nu își poate revendica creditul fiscal.
Situația în Nordlet
Impozitul la sursă nu este implementat. Nu există un calcul pentru impozitul la sursă, nicio tabelă cu cote stabilite prin convenții, nicio urmărire a certificatelor de rezidență și nicio raportare a impozitului la sursă. Singurul element conex care există este reținerea la sursă pentru salarii în Lituania - impozitul pe venit al persoanelor fizice și contribuțiile sociale deduse din salarii, împreună cu declarațiile GPM313 și SAM -, care reprezintă același mecanism într-un context național de angajare, dar nu se extinde la plățile transfrontaliere către furnizori.
În practică, acest lucru înseamnă că o plată supusă reținerii la sursă se înregistrează manual: înregistrați cheltuiala brută, divizați datoria între partea netă a furnizorului și cota autorității fiscale utilizând înregistrări contabile (journal entries) și urmăriți certificatele în afara sistemului. Factura furnizorului este înregistrată la valoarea sa brută, iar plata stinge o sumă mai mică decât soldul total, astfel încât diferența necesită o înregistrare contabilă deliberată, în loc să fie lăsată ca o plată parțială neexplicată.
FAQ
Ce este impozitul la sursă?
O taxă dedusă dintr-o plată de către plătitor și virată direct către autoritatea fiscală, astfel încât beneficiarul primește o sumă netă plus un certificat. Acesta reprezintă un mecanism de colectare pentru impozitarea veniturilor atunci când beneficiarul se află în afara razei de acțiune a țării în care se generează venitul.
Se aplică impozitul la sursă facturilor normale emise de furnizori?
De obicei, nu. Ac Acesta vizează veniturile passive - dividende, dobânzi, redevențe - și, în unele țări, comisioane specifice pentru servicii. Cumpărarea de bunuri de la un furnizor străin nu declanșează, în general, această obligație, dar licențierea de software o poate face.
Cum reduc convențiile fiscale impozitul la sursă?
Convențiile bilaterale stabilesc cote maxime mai mici decât legislația internă, uneori chiar zero. Reducerea nu este automată: beneficiarul trebuie să furnizeze în mod normal un certificat de rezidență fiscală, iar fără acesta plătitorul trebuie să aplice cota internă integrală.
Este impozitul la sursă același lucru cu TVA-ul?
Nu. TVA-ul este o taxă pe consum adăugată peste un preț și care este, în general, recuperabilă de către companii. Impozitul la sursă este un impozit pe venit dedus dintr-o plată, care reduce suma primită de beneficiar și care se deduce din impozitul său pe venit, nefiind supus rambursării în același mod ca TVA-ul.
Poate fi recuperat impozitul la sursă?
Partea corespunzătoare cotei din convenție este de obicei dedusă ca credit fiscal din impozitul pe profit al beneficiarului în țara sa de rezidență. Orice sumă reținută peste cota din convenție nu este, de obicei, deductibilă ca credit fiscal și trebuie recuperată de la țara sursă printr-o procedură de rambursare, motiv pentru care stabilirea corectă a cotei înainte de plată contează mult mai mult decât corectarea ulterioară a acesteia.